Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică seară, că după alegerile parlamentare din 2024, cea mai bună alianță rămâne, în viziunea sa, tot colaborarea politică PSD-PNL-UDMR, împreună cu minoritățile.

 

Ciolacu se bazează pe cifrele pe care le arată acum sondajele, în care PSD-PNL-UDMR au o majoritate confortabilă în Parlamentul României, și a spus că în campaniile electorale de peste doi ani vor candida ”pe sistem german”: ”Când fiecare candidează și apoi se pun toate în coș”, relatează G4Media.ro.

Potrivit liderului PSD, premierul Nicolae Ciucă a devenit ”automat” adversarul său politic în momentul în care a preluat președinția PNL. Cu toate acestea, Ciolacu se declară deschis pentru colaborare cu acesta.

 

Cât privește rotația premierilor, Marcel Ciolacu a reiterat că aceasta va avea loc ”categoric” în 2023, iar guvernarea va fi preluată de un social-democrat:

”Chiar dacă premierul a devenit automat un adversar politic al meu și al PSD cred că putem colabora (…) Rotația premierilor va avea loc categoric anul viitor. Un prim-ministru din partea PSD. Suntem oameni de onoare, așa este protocolul. Se vede că este o coerență guvernamentală de când PSD a venit la guvernare. După alegerile din 2024, la cum arată acum procentele din sondaje, soluția cea mai bună rămâne tot o coaliție asemănătoare. Este sistemul german, când fiecare candidează și apoi se pun toate în coș”, a afirmat Ciolacu, duminică seara, la un post TV.

Articolul precedentVremea 18 aprilie – Maximele zilei nu depășesc 11 grade – Frig în toată țara
Articolul următorBNR, avertisment cumplit: Inflația va exploda la jumătatea anului