Un autoturism de poliție s-a răsturnat astăzi în apropiere de localitatea Crasna, județul Vaslui, după ce un autocamion a schimbat banda de mers fără să se asigure. În mașină se aflau trei polițiști și o femeie, care era escortată la audieri.
Conform relatărilor martorilor, vinovat ar fi șoferul unui autocamion care circula în fața autospecialei de poliție și care a schimbat brusc banda de mers, tăindu-i practic calea polițistului care se afla la volan.
„Accidentul s-a produs în jurul orei 10:30, pe DN24. Un autocamion se deplasa din direcția Crasna spre Huși iar în spatele acestuia circula autospeciala Poliției. La un moment dat, șoferul autocamionului a semnalizat să se încadreze într-un viraj la stânga, dar s-a răzgândit și a făcut dreapta, pentru a merge pe un drum secundar. Polițistul de la volan, ca să evite impactul, a tras de volan și a părăsit partea carosabila”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.
Femeia care era escortată cu mandat de aducere a fost transportată la spital cu traumatisme ușoare.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.