Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a anunţat, astăzi, într-o conferință de presă susținută la sediul Ministerului Sănătății, măsurile pentru valul 5 al pandemiei de coronavirus. Vorbim despre aducerea în țară a medicaţiei care poate fi administrată în sistem ambulatoriu, mărirea capacităţii de testare, dar și despre elaborarea ghidului de recomandări pentru monitorizarea ambulatorie. „Am făcut evaluări privind starea instalaţiilor electrice şi de oxigen pentru a creşte siguranţa pacienţilor”, a spus Rafila, arătând că, în prezent, sunt funcţionale 2805 paturi la ATI, acestea având asigurat personalul medical necesar, dar și echipamentele specifice.

”Am avut discuţii cu producătorii de medicamente inovative pentru a avea la dispoziţie cât mai repede medicaţia care se poate administra în sistem ambulatoriu şi care deja este disponibilă în unele ţări, în Israel am văzut. Şi noi am avut discuţii şi sperăm că într-un timp cât mai scurt să putem să le aducem înainte de operaţionalizarea mecanismului din cadrul UE. Am înfiinţat o structură de coordonare a asistenţei medicale la nivelul MS. (…) Acest grup de management a fost înfiinţat, avem datele în timp real. La nivel judeţean grupul operativ va colabora cu o structură formată din reprezentaţi ai DSP, Prefecturii şi CJ. În Bacău, spitalele din judeţ, colaborează pentru a asigura asistenţa medicală atât pentru pacienţii covid, cât şi non-covid. Punem la dispoziţie lista centrelor de testare şi evaluare din fiecare judeţ. Va fi pe site-ul MS, şi la nivelul fiecărui DSP”, a declarat ministrul.

 

În context, Alexandru Rafila a anunţat extinderea capacităţii de testare şi a asistenţei medicale ambulatorii, amintind de OUG care face posibilă extinderea testării la cabinetele de medicină de familie. Ministrul a subliniat, astfel, că ”accesul la testare este esenţial pentru a depista infecţia cu COVID-19″. „Se testează oricine are simptomalogia sau care are contact cu o persoană infectată”, a afirmat Rafila.

”Am realizat ghidul de recomandări pentru monitorizarea ambulatorie, care prevede cum se prescriu medicamentele antivirale. Va fi un parteneiat cu medicii de familie şi colegiul medicilor din România, să fie parte a acestui efort”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

El a anunţat şi creşterea capacităţii de răspuns la nivelul asistenţei medicale spitaliceşti: ”Am făcut evaluări privind starea instalaţiilor electrice şi de oxigen pentru a creşte siguranţa pacienţilor. Contribuţia managerilor şi autorităţilor locale este esenţială pentru a reduce riscul la care au fost supuse câteva spitale din România. Am avut întâlnire cu DSP, avem 20 la sută de paturi alocate pentru pacienţii COVID, adica 25.000. Am crescut bugetul cu 65 la sută pentru secţiile ATI”.

Vezi documentul AICI

Articolul precedentBilanț coronavirus 29 decembrie: 1.271 cazuri noi și 35 decese din care 2 anterioare
Articolul următorDrept la replică Anton Pisaroglu