Traficul feroviar este perturbat din cauza furtunilor care au avut loc aseară.  Trenurile înregistrează întârzieri de sute de minute, iar mai multe trenuri au fost deja anulate.

Trenurile aşteptate să sosească în Gara de Nord au întârzieri cuprinse între 35 de minute şi 150 de minute.

Aceste trenuri vin din mai multe zone, printre care Constanţa, Braşov, Satu Mare, Bacău. Cele mai mari întârzieri le ar un tren care vin de la Vatra Dornei Băi – 145 de minute şi de la Ploieşti Sud – 150 de minute.

De asemenea, au întârzieri şi trenurile care trebuie să plece din Gara de Nord. Aici întârzierile sunt între 12 minute, un tren care pleacă la Slobozia Veche şi 100 de minute, un tren care pleacă la Braşov.

Totodată, în zona staţiei Feteşti, pe relaţia Bucureşti – Constanta şi retur se va circula pe rute deviate.

O parte din trenuri, cele ce tranzitează Bucurestiul vor circula pe ruta deviată prin Ciulniţă – Slobozia – Ţăndărei- Feteşti, iar restul prin Ploieşti – Buzău – Făurei – Feteşti.

Până la această oră, sunt anulate trenurile 8021/8024 Bucureşti Nord – Constanţa şi retur, 8012/8023 Feteşti – Bucureşti Obor şi retur,8443/8529/8591 Ciulniţa – Călăraşi Sud şi retur, 8581/8580 Slobozia Veche – Ciulniţa şi retur

Personalul de tren este instruit să ofere informaţii călătorilor despre legăturile existente pentru trenurile afectate, fiind în permanent contact cu pasagerii din tren şi comunică dispeceratului central necesităţi de asigurare a legăturilor pentru alte trenuri în staţiile de pe traseu.

Sursa: Libertatea Zilei

Articolul precedentPreședintele Iohannis: „Pandemia nu s-a încheiat. România trebuie să fie pregătită pentru a face față valului 4
Articolul următorCulisele Statului paralel. România, furată ca în codru. Cum s-a ajuns la dezastrul de la Termocentrala Mintia