Aproape 500.000 de hectare de pădure tânără, crescută în ultimele decenii pe locul fostelor pajiști neîntreținute, riscă să fie tăiate oricând pentru că nu există un cadru legal care să le protejeze, atrag atenția cei de la World Wide Fund. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, spune că e nevoie de împădurire, dar că acest lucru nu trebuie făcut în detrimentul agriculturii, informează Digi24.ro.

Potrivit WWF, este vorba de 7% din totalul suprafețelor împădurite ale României, păduri care se găsesc în preajma râurilor, a pârâurilor, la marginea terenurilor agricole sau pe terenuri la mare altitudine.

Reprezentații organizatiei spun că Politica Agricolă Comună îi încurajează pe proprietarii acestor terenuri, prin scheme de plăți directe, să defrișeze aceste păduri fără a crea nimic în schimb.

„Aș vrea să le mulțumesc celor de la WWF că aduc în discuție această situație, această statistică. Demonstrează de fapt că toate acele afirmații, că în România în fiecare oră sau în fiecare minut dispar hectare, zeci de hectare de pădure sunt minciuni. Eu știu de ani de zile, mai ales de când a intrat România în UE, că această situatie există și zilnic, anual, în fiecare deceniu apar sute, mii, sute de mii de hectare de pădure nouă pe acele suprafețe de pajiști care nu sunt întreținute. Dacă fac un calcul, din cele 500.000 de hectare de păduri noi, pe ultimii 20 de ani înseamnă 25.000 de hectare de pădure nouă în fiecare an. Și nu e o afirmație făcută de Ministerul Mediului, e o afirmație făcută de o organizație mondială serioasă”, a spus ministrul la Digi24.

„Aceste suprafețe de păduri apar de cele mai multe ori în județele unde și așa avem peste 30-40 la sută suprafață forestieră. Echilibrul însă nu poate fi distrus, ci trebuie avut grijă ca în acele zone să existe agricultură în continuare, nu putem să împădurim 99% în județ pentru că distrugem o valoare genetică uriașă. Aceste pajiști care se numesc high nature value (înaltă valoare a naturii). Statul român s-a angajat să păstreze 4 milioane și jumătate de hectare de asemena pajiști.

Împădurirea trebuie făcută, dar în primul rând în județele unde avem sub 3, 5, 10% suprafață forestieră, dar nu poți să faci peste tot împădurire în detrimentul pajiștilor extrem de valoroase din punct de vederel al biodiversității, care au dispărut aproape total din Europa. Echilibrul e cel mai important în zona montană. Trebuie făcută împădurire, dar acele pajiști trebuie îngrijite, păstrate, și e o pierdere uriașă pentru România dacă aceste pajiști dispar”, a adăugat Barna.

Sursa: Realitatea Din UDMR