La un an de la răpirea lui Ţibuliac Mădălin Giuliano, adolescentul în vârstă de 15 ani, din localitatea Bârlad, încă nu se știe nimic de soarta acestuia. Băiatul a fost răpit în trafic, după ce doi indivizi i-au distras atenția șoferului: unul dintre ei se plimba pe trecerea de pietoni, în timp ce celălalt l-a extras din autoturism.

Deși autoritățile au fost sesizate imediat, alarma de răpire a fost dată după aproape 8 ore.

„Teoretic, sunt șanse ca fiul meu să fie găsit dar, practic, aceste șanse sunt zero”, spunea și tatăl lui Mădălin, care are custodia copilului.

Minorul a fost dat în consemn la frontieră, fotografia împreună cu descrierea sa pot fi văzute și acum pe site-ul IGPR, secțiunea “Persoane urmărite”.

Ancheta polițiștilor bate pasul pe loc, în condițiile în care mama acestuia, Lia, cum îi spun apropiații, a recunoscut, în direct la o emisiune TV, că a orchestrat întreaga poveste. Mai mult, femeia a dezvăluit că răpitorii sunt, de fapt, rudele ei și totul a fost pus la cale cu ajutorul minorului. Asta chiar dacă tatăl lui, Giani Tibuleac, spunea că nu a fost posibil acest lucru.

Cei doi bărbați care l-au răpit, anul trecut (5 iulie 2018), pe băiatul de 15 ani în Vaslui ar fi de origine franceză, iar mașina în care a fost urcat ar fi una de culoare albă, spune tatăl copilului.

Bărbatul crede că în spatele răpirii fiului său ar sta chiar mama copilului, care, în perioada respectivă, i-ar fi amenințat rudele cu moartea prin mesaje pe telefon.

„La data de 5 iulie 2018, ora 12.15, polițiștii din Vaslui au fost sesizați de tatăl minorului despre faptul ca, în timp ce se afla în autoturism, oprit la o trecere pentru pietoni, un bărbat necunoscut l-a lovit, iar un alt bărbat a tras copilul din mașină, după care au fugit, într-o direcție necunoscută. Polițiștii au demarat imediat căutările, minorul fiind dat în urmărire și în consemn la frontieră”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.

Din primele verificări ar fi rezultat faptul că este posibil să se afle în compania mamei sale, cetăţean român, cu domiciliul în străinătate.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate și lovire sau alte violenţe, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

Articolul precedentCJ Vaslui a inaugurat primele căsuțe moderne dintr-o tabără școlară de la Soroca
Articolul următorUn tânăr de 21 de ani la un pas să fie ucis de un presupus agresor al unei fetițe de 11 ani!