Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.

 
 

Ziua cârnaţilor bratwurst

Şi dacă ne simţim intimitatea invadată de atâtea camere de supraveghere, un cârnat bratwurst, alături de o halbă de bere rece ar putea să ne facă să ne simţim mai bine. Tot la 16 august este sărbătorită ziua cârnaţilor bratwurst (#WorldBratwurstDay), un preparat obţinut de obicei din carne de porc, de vită şi/sau viţel.

 

Bratwurst este un cârnat care este puternic condimentat şi care este savurat în mod tradiţional cu varză murată sau cu muştar. Cuvântul „bratwurst” este compus din două cuvinte nemţeşti: „wurst” – cârnat şi respectiv „braten” – a prăji.

Cârnaţii bratwursts au apărut în secolul XIV şi au devenit atât de populari încât în Germania au fost organizate numeroase festivaluri în onoarea lor. Cârnaţii sunt un produs alimentar foarte vechi, existând, conform dovezilor arheologice încă din anul 228 d.Hr., însă nobilul bratwurst a apărut în jurul anului 1313. Fiecare regiune din Germania are propria reţetă de bratwurst, existând în jur de 40 de varietăţi.

Articolul precedentCINE a preluat Portul Constanța după jocurile de 5 luni ale lui Grindeanu – De ce a fost numit omul PSD, cu Rolls Royce
Articolul următorVremea 16 august – Vremea rămâne stabilă în nordul, centrul și estul țării – La mare se anunță ploi