Până duminică, Parcul Copou găzduiește o nouă ediție a Târgului Meșterilor Populari.

Zeci de meșteri din județ, țară și R.Moldova se regăsesc la Vaslui, iar localnicii se bucură din plin de prezența lor.

Aceștia au făcut deja cunoștință cu produsele și poveștile autentice făurite în inima satului românesc.

Vorbim despre oale, străchini, icoane, țesături, ii, cămăși populare, pălării, mobilier pictat și alte valori.

Evenimentul a mai cuprins și mai multe ateliere de lucru și concursuri pentru copii. Astfel, șapte elevi din comunele situate în zona municipiului Vaslui, cum ar fi Solești, Oșești ori Muntenii de Jos, au participat la un concurs de olărit.

Un alt concurs a fost cel de pictură la șevalet, unde 11 copii, selectați de profesori de desen din Vaslui, au pictat pe tema ”Satul Românesc”, având în vedere că ne aflăm în Anul Satului Tradițional.

Cel de-al treilea concurs dedicat copiilor a fost unul de pictură icoane.

Pe lângă expozanții cu produse tradiționale, Târgul găzduiește și o serie de spectacole folclorice.

Manifestarea este organizată de Centrul Judeţean al Creaţiei Populare şi Culturii Tradiţionale (CJCPCT) , cu sprijinul Primăriei Vaslui.

Articolul precedentPrimul punct din Liga 3 pentru Hușana Huși
Articolul următorFOTO: Arde groapa de gunoi de la Roșiești