Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că, peste doar câteva zile, reamenajarea primelor două din parcurile de joacă ale localității se va finaliza.

Parcurile sunt reabilitate și modernizate în totalitate, în niciun caz desființate, așa cum unele persoane au lansat zvonuri în spațiul public.

Acestea sunt situate pe raza asociațiilor numerele 7 și 22, respectiv în Zona „Stadion” și în vecinătatea sediului Poliției Locale Bârlad.

Lucrările de la cele două locuri de joacă sunt aproape terminate, după ce au fost contractate prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Acestea prevăd înlocuirea echipamentelor existente cu unele noi, refacerea împrejmuirilor și montajul de covoare din cauciuc pe toată suprafața de joacă.

În plus, parcurile vor fi dotate cu echipamente speciale destinate persoanelor cu dizabilități, dar și cu echipamente de fitness pentru adulți, astfel încât amplasamentele de recreere să se adreseze tuturor categoriilor de vârstă.

Reamenajarea și modernizarea celor două locuri de joaca este o investiție în valoare de 106.814,40 lei, cu TVA iar lucrările sunt realizate de SC Dupex SRL Sebeș, județul Alba.

Articolul precedentPerieni: un bărbat se află în stare gravă după ce s-a răsturnat cu un ATV
Articolul următorTrei bărbați descoperiți la controlul de frontieră cu cărți de identități false