Interpreţi din toate zonele ţării s-au luptat pentru trofeul Festivalului concurs “Cântec drag din plai străbun” – ediţia a XVI-a. Aproape 150 de copii și tineri din toată ţara concurat la ediția din acest an.

Partenerii evenimentului au fost Primăria Vaslui şi Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, organizator fiind Casa de Cultură ”Constantin Tănase”.

“Festivalul a fost gândit ca un cadru de afirmare pentru interpreţii tineri, atât vocali, cât şi instrumentali, care îndrăgesc şi promovează muzica populară, manifestarea având, totodată, rolul de a valorifica cântecul popular românesc, în cadrul concursului nefiind acceptată decât muzica populară autentică. Participarea a fost una numeroasă. Am avut concurenți din Buzău, Mureș, Maramureș, Galați, Brăila, Mehedinți, Argeș, Suceava, Botoșani, Iași, Bacău și Neamț. Nu ai lipsit reprezentanții județului nostru, cu nu mai puțin de 22 de concurenți. Am avut concurenți și din Chișinău (Republica Moldova) și Cernăuți (Ucraina)”, ne-a declarat Ionel Bordeianu, directorul Casei de Cultură “Constantin Tănase” Vaslui.

Concurenţii au evoluat în cadrul a patru secţiuni: solişti vocali în vârstă de până la 10 ani; 11-14 ani; 15-30 de ani; solişti instrumentali, grupuri vocale şi ansambluri folclorice.

Președintele juriului a fost Ciprian Chitu, profesor la Conservatorul „George Enescu” din București, fiind ajutat de George Ilașcu, maestru coregraf, Marcel Iorga și Claudiu Bulete, compozitori, Maria Cornea, Cristian Năstase, diijorul Ansamblului „Rapsodia Vasluiului”, George Vanvu, redactor muzical la Radio Iași, precum și Iurii Levchik, din Ucraina.

Articolul precedentNoi premii pentru elevii de la Colegiul ”Anghel Rugină” Vaslui
Articolul următorConcert de Florii, susținut de corala Fantasia