Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și un echipaj specializat, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Mălăiești, comuna Vutcani. 

La sosirea echipajului de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere violentă la nivelul acoperișului și a trei  camere de locuit, existând pericolul de propagare la întreaga locuință, dar și cel de explozie al unei butelii încărcată cu GPL. Proprietarul locuinței se autoevacuase și era extrem de agitat, motiv pentru care a fost extras din zonă de către polițiști. 

După aproximativ o oră și jumătate, incendiul a fost lichidat, fiind salvate două camere de locuit și o casă învecinată. 

Au ars aproximativ 50 metri pătrați de acoperiș,  trei uși și trei ferestre, piese de mobilier, bunuri electrocasnice, diverse  produse textile și din material plastic, precum și documente.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este acțiunea intenționată, proprietarul imobilului declarând că a declanșat incendiul. Cercetările în acest caz sunt efectuate de polițiști.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentTransportul cerealelor din Ucraina, asigurat de Eurohold
Articolul următorDoi elevi din județul Vaslui, aflați cu clasa în vizită la Cluj, au ajuns la Urgențe