Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi efectuează cercetări în privinţa a doi bărbaţi asupra cărora au fost descoperite permise de conducere false.
În data de 20 decembrie a.c., în jurul orei 20.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au oprit în trafic pentru control, pe raza localității de frontieră Vulturi, un autoturism, înmatriculat în Germania, condus de un cetățean român.
La solicitarea documentelor pentru control, persoana aflată pe locul din dreapta a mijlocului de transport, un cetăţean din R. Moldova, a prezentat o stare de agitaţie nejustificată, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra persoanelor şi a bagajelor. Astfel, colegii noștri au descoperit, în bagajele pasagerului, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, s-au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
În data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, N.N., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 26 de ani, conducând un autoturism, înmatriculat în Germania.
La controlul de frontieră, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, valabil pentru categoriile „AM” și „B”.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, s-au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unui cetăţean din R. Moldova ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 1.000 de euro.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.