Misiune dificilă pentru doi polițiști din orașul Murgeni, care au fost bătuți și jigniți în plină stradă de două femei! Unul dintre agenți a fost bătut cu gențile în cap și trântit pe jos. 

Incidentul s-a întâmplat în timp ce echipajul, aflat în misiune pe strada principală, a oprit cu greu o mașină în care se aflau trei persoane de etnie rromă din Murgeni. La volan era un bărbat, însoțit de soția sa și de o altă femeie. 

Când li s-a cerut să prezinte actele mașinii, unul dintre polițiști a constatat că nu erau în regulă și, în momentul când a încercat să ia măsurile legale, cele două femei au ieșit din mașină furioase și l-au lovit cu gențile în cap.

 

După ce polițiștii au ripostat folosind sprayul paralizant din dotare, cele două femei au fugit, cu tot cu șofer, dar nu departe. S-au oprit pentru a lua pietre de pe drum, pe care le-au aruncat în polițiști, dar și în autospeciala poliției, pe care au avariat-o.

Ulterior, cei trei au fost prinși de polițiști, scrie vremeanoua.ro. Aceștia au deschis un dosar penal pentru ultraj. Cele două femei și bărbatul de la volan sunt reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați în fața instanței pentru luarea măsurilor legale.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentAnca Alexandrescu: Nu va pleca nici Cîțu, nici USR-PLUS, e un joc de imagine. Va urma un circ politic fără margini
Articolul următorAdministrația Prezidențială: Iohannis a primit cererea de revocare a ministrului Justiției și o analizează