În contextul avertizărilor meteorologice emise pentru această perioadă, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vaslui au desfășurat o acțiune pentru  prevenirea evenimentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație în condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă.

Ieri, începând cu ora 10.30, timp de două ore, pe drumul național 15D, în zona „Ciușmeaua Moldovencei” și în municipiul Vaslui, pe strada Ștefan cel Mare, în zona Centrului Civic, au fost organizate mai multe filtre ale poliției rutiere.

Pe lângă verificarea documentelor și a anvelopelor utilizate în deplasare, polițiștii au recomandat conducătorilor auto să manifeste prudenţă sporită şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic. Astfel, chiar dacă se află în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, conducătorii auto trebuie să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Cu această ocazie, au fost verificate un număr de aproximativ 200 autovehicule, unul singur fiind depistat folosind pneuri de vară și, prin urmare, sancționat cu avertisment.

La acțiune au participat 10 polițiști din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Vaslui, coordonați de comisarul Anton Sergiu-Nicolae, șeful serviciului.

Articolul precedentScandal pe banul public legat de organizarea spectacolului de 1 decembrie la Bârlad
Articolul următorA ajuns în arest după ce a furat patru pachete de țigări și 90 de lei