Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui continuă şi în acest an acţiunea naţională “FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.

În perioada 19.11.2018 – 07.01.2019, poliţiştii vasluieni acţionează la nivel judeţean, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Astfel, sub coordonarea Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, poliţiştii vor efectua verificări şi controale în complexele comerciale, pieţe şi târgurile identificate pe raza judeţului Vaslui, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor de deţinere şi comercializare către populaţie sau persoane juridice a articolelor pirotehnice.

Totodată, vor fi desfăşurate activităţi informativ – preventive în unităţile şcolare  pentru conştientizarea de către elevi a riscurilor la care se expun cand folosesc articole pirotehnice ilegale sau nedestinate publicului larg.

În conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice de divertisment se clasifică:

  1. a) categoria 1 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse;
  2. b) categoria 2, 3 şi 4 – articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni;

Poliţiştii vasluieni reamintesc că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a articolelor pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine şi siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articole pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a personelor, bunurilor, materialelor, animalelor şi a mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

  1. între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţie evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în bază aprobării autorităţilor locale ;
  2. la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu 4 niveluri ;
  3. la o distanţă mai mica de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze ;
  4. la o distanţă mai mica decât cea prevăzuţă de reglamentările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie ;
  5. în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre ;
  6. pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţiile deschise cu aglomerări de persoane ;
  7. la o distanţă mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislaţia în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execute jocurile respective.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoria 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzită de lege, respective 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Articolul precedentEpiscopia Hușilor a dat startul concertelor de colinde
Articolul următor39 de misiuni, în weekend, pentru pompierii vasluieni