Ca în fiecare an, în preajma Sfintelor Sărbători Pascale, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui sunt alături de persoanele cu dizabilităţi aflate în Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Mălăieşti din comuna Vutcani.

Vizita de la centrul de la Mălăieşti a devenit o tradiţie pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui.

Prezenţa pompierilor a fost aşteptată cu nerăbdare de cele 60 de persoane care trăiesc în această instituţie.

”Mulţumită contribuţiei benevole a personalului din cadrul inspectoratului, s-a reuşit strângerea unei sume de bani care a făcut posibil ajutorul nostru. Reprezentanţii inspectoratului au oferit cadourile tradiţionale de Paşte având ca de fiecare dată mulţumirea că, pentru câteva clipe, au putut aduce un zâmbet pe faţă şi bucurie în sufletul acestor oameni. Fie ca Sărbătoarea Învierii Domnului să aducă în sufletele tuturor linişte şi bucurie!”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al IJSU Vaslui.

FOTO

Articolul precedentPrimăria Bârlad – Mesaj de Paște
Articolul următorAtenționare de vremea rea în noaptea de Înviere