Câştigătorii primei Olimpiade Naţionale de Creativitate Ştiinţifică au fost desemnaţi în cadrul festivității de premiere ce a avut loc în Auditorium-ul „Joseph Schmidt” al Universității “Ştefan cel Mare” din Suceava.

Printre cei care au Visat, Creat şi Inovat şi în final au câştigat pe lângă o experienţă deosebită şi recunoaşterea juriului format numai din profesori universitari şi inspectorul general din MEN pentru disciplina fizică Sorin Trocaru concretizată în premii şi menţiuni se află şi 2 echipe din judeţul Vaslui.

Echipa de juniori  formată din eleva Botezatu Daria – Maria de la Şcoala Gimnazială “Elena Cuza” Vaslui şi elevii Chiriţescu Denis şi Mihalache Eduard – Mihai de la Şcoala Gimnazială “Constantin Parfene” Vaslui au obţinut premiul al III lea iar echipa de seniori formată din elevii Croitoru Răzvan-Gabriel, Dumitrescu Denissa-Issidora şi Lupu Lucian-Vasile a câştigat premiul I şi Menţiune MEN, toţi elevi ai Liceului “Ştefan Procopiu” Vaslui.

Aceste achiziţii vor contribui la orientarea educației lor către transformările profunde ce au loc în societatea bazată pe cunoaștere și dezvoltarea competenţelor specifice creativităţii în domeniul ştiinţific și tehnic.

Felicitări elevilor, profesorilor de la clasă, de la Centrului de Excelență Vaslui, inspectorilor, directorilor şi părinţilor care au susţinut acest demers.

Articolul precedentHușana Huși a pierdut amicalul cu Politehnica Iași
Articolul următorUn bărbat din Bogești a ajuns la spital după ce cuiul de la balotieră i-a căzut peste picior