În această seară, la Brașov s-a încheiat cea mai grea competiție pentru toți pompierii din România, concursul „Cel mai puternic pompier”.
La faza națională a concursului „Cel mai puternic pompier”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui a fost reprezentat de trei subofițeri: plutonier major Răzvan Harabagiu (Detașamentul Bârlad), sergent major Ionel Moisă (Detașamentul Vaslui) și sergent major Victor Lucian Gîrțu (Secția Huși). 

La faza finală a concursului au participat 86 pompieri, militari care au reprezentat 26 de inspectorate județene pentru situații de urgență. Pompierii vasluieni au avut o evoluție bună, terminând în prima jumătate a clasamentului. În acest concurs, pompierii militari și-au demonstrat abilitățile în mânuirea accesoriilor, ridicarea greutăților și parcurgerea unor trasee cu un grad ridicat de dificultate, cu / fără aparat de respirat. 

Concursul a urmărit creșterea capacităților motrice ale pompierilor și armonizarea lucrului în echipă, prin parcurgerea unor circuite, individuale sau de echipă, care, dezvoltă deprinderile necesare  unor tehnici sau manevre specifice.

În concursul “Cel mai puternic pompier”, fiecare dintre salvatori a luptat cu ambiție și determinare, până la ultima picătură de energie,  pentru a scoate un timp cât mai bun.                                                                                                                                                                                                                  

Pentru a face față tuturor provocărilor, pompierii exersează continuu, menținându-și astfel un nivel de pregătire ridicat. Pentru pompierii salvatori, un mijloc de atingere al acestui deziderat îl reprezintă aceste   competiții sportive care îmbină calitățile motrice si deprinderile utilitar-aplicative specifice intervențiilor în situații de urgență.                                                                                                                                                                                                                  

Fie că participă la  concursuri sau în misiunile pentru salvarea vieților, dorința, curajul și determinarea se pot citi pe fețele salvatorilor. Eforturile depuse de concurenţi au fost răsplătite cu premii care au constat în medalii, diplome, bani și accesorii/echipamente de protecție pentru pompieri.

Sursa: Realitatea de Vaslui