Primarul Vasluiului, Vasile Pavăl, anunță că în perioada următoare va implementa două proiecte cu orașul Cahul, din R.Moldova.

Primul se referă la o serie de investiții la Liceul ”Ștefan Procopiu” Vaslui, iar cel de-al doilea va aduce un nou centru cultural în municipiul Vaslui, prin reabilitarea fostei centrale termice din zona Dimitrie Bolintineanu.

”Prin cel de-al doilea proiect vom achiziționa și o scenă, cu aparatura necesară, fiindcă avem mare nevoie, ținând cont de multitudinea de activități cultural-artistice organizate pe parcursul anului”, a spus primarul Vasile Pavăl.

Edilul a mai precizat că în prezent se lucrează la un proiect de anvergură cu Școala ”Alex.I.Cuza” Vaslui, care se referă la prevenirea abandonului școlar în rândul comunității rome, valoarea acestuia fiind de 5,7 milioane de lei.

Articolul precedentSpațiu comercial cuprins de flăcări la Huși
Articolul următorRata șomajului a crescut ușor în luna noiembrie