După ce într-o conferință de presă susținută ieri la sediul PNL Bârlad, primarul Dumitru Boroș a ținut să explice cetățenilor motivele pentru care anumite dosare au fost respinse și cauzele pentru care nu au primit terenuri gratuite, târziu în miez de noapte, edilul a revenit cu o postare pe facebook prin care „ceartă” presa locală că nu l-a criticat la timp.

Dumitru Boroș face referire la momentul în care, într-o ședință de Consiliul Local, s-au stabilit criteriile referitoare la întocmirea și depunerea acestor dosare pentru a beneficia de darea în folosință gratuită a unor loturi de terenuri.

Reamintim primarului Boroș că urmare tot a unor critici din partea presei locale, la începutul acestui an a mutat locul destinat presei, sub motivul că Aparatul de Specialitate trebuie să stea chiar în spatele său. Sub acest pretext a îngrămădit reprezentanții mass-mediei în capătul opus al sălii, motivul real fiind de fapt că jurnaliștii auzeau discuțiile, negocierile și directivele pe care primarul le dădea consilierilor liberali despre cum trebuie să voteze la anumite proiecte.

După 2-3 ședințe în care s-a făcut figurație cu Aparatul de Specialitate, pentru a justifica îndepărtarea aparatelor de filmat, mai mult de jumătate din locurile destinate acestora rămân acum goale.

Cât despre rolul presei, acela de a critica sau nu deciziile ori propunerile depuse sau dezbătute în Consiliul Local, menționăm că revine integral și exclusiv fiecărei publicații în parte. A cere explicații sau a reproșa în mod public vreunei instituții de presă despre faptul că a criticat sau nu un aspect desprins dintr-o ședință publică de Consiliul Local, poate duce în derizoriu, în mod voit, a opiniei publice, căreia i se induce ideea că mass-media locală se conformează voinței politicienilor locali.

Reamintim primarului Dumitru Boroș că, în acest sens, are un număr de doi consilieri personali plus unul despre care se vorbește că a fost angajat pe același post, dar încadrat la Biroul de Presă, care îl pot sfătui legat de aspectele mai sus semnalate: proiecte de hotărâre, criterii, etc. .

Redăm integral postarea primarului Dumitru Boroș:

„Legat de informațiile apărute în spațiul public cu privire la loturile de teren pentru tineri precizez următoarele:

Criteriile care au stat la baza analizării dosarelor sunt prevăzute în L.15/ 2000. Legea oferă posibilitatea stabilirii unor criterii suplimentare de către autoritatea locală, lucru ce s-a realizat prin hotărârea de consiliu local nr. 196 din 2018, hotărâre care modifica, completa și înlocuia anexa nr 2 la HCL 239 din 2017. Această hotărâre a fost analizată în comisiile consiliului local si apoi s-a dat vot în plen într-o ședință publică.

Atât timp cât criteriile au fost stabilite în ședința publică, unde era prezentă și mass media, nu înțeleg de ce apar acum critici și nu s-au făcut atunci, la timpul potrivit. Cât privește analiza efectivă a dosarelor am spus și punctez încă o dată că dosarele au fost analizate de o comisie care a făcut propunerea materializată într-o listă înaintată consiliului local. Proiectul de hotărâre cu aprobarea listei a fost discutat în comisiile consiliului local si TOTI CONSILIERII au avut acces la lucrările comisiei si dosarele solicitanților. Dacă erau suspiciuni puteau fi puse în dezbatere publică în ședința CL când ar fi fost efectiv eficiente. Parte din postări pot fi înțelese dar altele sunt pentru imagine sau discreditarea celor ce au avut intenții bune.
Cei nemulțumiți să facă sesizări scrise cât mai repede și vor primi răspuns.”

Comisia care a respins dosarele, se va verifica singură!

Cele peste o mie de dosare depuse de solicitanți pentru terenurile gratuite oferite de Primăria Bârlad au fost studiate de o comisie formată din cinci persoane, după cum declară Dumitru Boroș, în doar trei săptămâni.

Acesta a declarat în conferința de presă de ieri, că va merge și va dispune, dacă e cazul, ca dosarele să fie reanalizate și verificarea acelora asupra cărora planează suspiciuni de omitere intenționată. Iar dacă cineva (!) a comis vreo ilegalitate, să răspundă penal.

Din declarațiile primarului reiese că membrii comisiei au respins doar dosarele în care solicitantul împlinise deja vârsta de 35 de ani (criteriu esențial!) la data verificării. Astfel că, membrii aceleiași comisiii vor verifica dacă comisia (!) a respectat întocmai legea atunci când a revizuit peste o mie de dosare în doar trei săptămâni. De menționat este că, membrii comisiei respective nu au lucrat continuu la aceste dosare, ei mai având și alte atribuții, după cum a declarat chiar Dumitru Boroș.

În acest moment, beneficiarii de pe lista respectivă pot fi verificați doar în baza unei sesizări depuse la sediul primăriei, de către cei care se simt neîndreptățiți sau care ar avea cunoștință despre situația materială a acestora. Conform datelor oficiale, solicitantul a depus la dosar o declarație pe proprie răspundere prin care declară că nu deține proprietăți. Ulterior, nu a mai verificat nimeni dacă între timp, solicitantul a dobândit vreo proprietate.

Luni, 22 iulie a.c., prefectul județului Vaslui, Eduard Popica a anunțat că va veni la Bârlad pentru a lua act de nemulțumirile oamenilor.

Articolul precedentMinor, înecat într-o baltă din apropiere de Vaslui
Articolul următorCopii sechestraţi şi torturaţi într-o maşină, la Negrești!