Laboratorul farmaceutic franco-austriac Valneva şi Comisia Europeană (CE) au aunţat miercuri că au încheiat un acord cu privire la furnizarea a până la 60 de milione de doze de vaccin împotriva covid-19 până în 2023, care prevede ca toate statele membre UE să poată cumpăra 27 de milioane din acest vaccin inactivat în 2022 şi 33 de milioane de doze în 2023, relatează AFP.

Este o veste bună pentru laboratorul farmaceutic, zguduit puternic în septembrie, după ce Guvernul britanic a reziliat un contract cu prvire la achiziţionarea a 100 de milioane de doze de vaccin anticovid, singura sa comandă la acea vreme.

Comitetul Medicamentelor de Uz Uman din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) urmează să înceapă în curând evaluarea treptată a datelor cu privire la VLA2001, numele vaccinului împotriva covid-19 al Valneva, precizează agenţia.

 

În prezent, acesta este singurul vaccin-candidat (anticovid) cu virus inactivat care este supus unor teste clinice din Europa, subliniază într-un comunicat CE, care a încheiat şapte contracte de livrare de vaccinuri împotriva covid-19 cu alţi producători.

În urma anunţului de miercuri, acţiunile societăţii au crescut cu 23%, la aproape 22,50 euro, pe Bursa din Paris, către ora locală 13.00 (14.00, ora României), revenind astfel la nivelul din septembrie, înaintea rezilierii contractului de către Regatul Unit.

Articolul precedentVeste IMPORTANTĂ pentru românii care merg în Italia: Ce propun autoritățile
Articolul următorMinistrul Sănătăţii: Suntem expuşi unui viitor val pandemic. La 43% rată de vaccinare, România nu are cum să scape