Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care a desfășurat activități de pescuit comercial neautorizat, cu o unealtă de pescuit interzisă de lege.

 

În ziua de 24 martie a.c, în jurul orei 17.00 pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni-I.T.P.F. Iași a interceptat și oprit pentru control, pe raza localității Vetrișoaia, un atelaj hipo condus de un localnic. 

În urma controlului  efectuat asupra atelajului, s-a descoperit un sac de rafie în care se afla cantitatea de 23 kg de pește viu (puiet) de diferite specii  și o unealtă de pescuit comercial tip tarabuc, a cărei deținere și folosire de către persoane neautorizate este interzisă. 

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj piscicol.  

Uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării, iar peștele a fost redat mediului natural.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentDepistat de poliţişti la volan, deși avea permisul suspendat
Articolul următorVIDEO Ministrul Eduard Novak explică ce trebuie să facă România pentru a găzdui meciuri de la Campionatul European de fotbal