La data de 28 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au efectuat trei percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti şi judeţului Vaslui, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism şi furt calificat.

Din investigaţiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că începând cu luna ianuarie 2021, un tânăr de 25 de ani ar fi determinat o tânără de 23 de ani să practice prostituţia în folosul lui şi i-ar fi înlesnit acesteia practicarea prostituţiei. De asemenea, tânăra de 23 de ani, cu ajutorul tânărului, i-ar fi sustras 15.000 de euro unui bărbat.

În urma percheziţiilor au fost ridicaţi bani şi un autoturism, iar cele două persoane au fost conduse la audieri.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 28 februarie a.c., tânărul cercetat pentru proxenetism şi complicitate la furt calificat şi tânăra cercetată pentru furt calificat au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

La data de 1 martie a.c., aceştia au fost prezentaţi cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţă care a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru 30 de zile, iar faţă de tânără a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

 

Cercetările continuă.

Sursa: Realitatea de Iasi