Protest de proporții în Justiție. Peste 6.000 de grefieri au oprit lucrul și au ieșit în faţa instanţelor şi a parchetelor din toată țara. De la ora 10:00, s-au închis arhivele și registraturile și au fost suspendate toate ședințele de judecată. Și grefierii din Bârlad și Vaslui s-au alăturat protestului spontan.

Protestul grefierilor are loc exact în momentul în care azi, în plenul Camerei Deputaților, se dă votul final pe eliminarea pensiilor speciale din sistemul judiciar.

Personalul auxiliar din instanțe și parchete anunță că aceasta este prima acțiune de protest. Grefierii amenință că vor bloca în totalitate activitatea dacă pensiile speciale vor fi abrogate. Liderul de sindicat a declarat telefonic pentru Realitatea Plus că se ia în calcul organizarea unui marș de protest în luna ianuarie.

Articolul precedentFOTO. Accident rutier la ieșirea din Bârlad: trei autoturisme implicate
Articolul următorPercheziții DIICOT în Vaslui, la Universitatea „Spiru Haret”. Acuzații de fraudă și corupție.