Polițiştii din toată țara vor fi prezenți în teren, în weekend-ul prelungit de Rusalii și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. 

În acest sens, pentru siguranța dumneavoastră, precizăm următoarele:

Conduceți responsabil!
Dacă ați consumat alcool mașina rămâne în parcare! Legislația rutieră are toleranță zero față de conducerea vehiculelor sub influența băuturilor  alcoolice. Conducerea unui vehicul sub influența  băuturilor  alcoolice vă pune viața dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic în pericol grav. 
Respectați cu strictețe normele legale privind circulația vehiculelor pe drumurile publice și adaptați viteza la condițiile atmosferice și de drum pentru a putea efectua orice manevră în siguranță.
Înainte de a porni la drum informați-vă temeinic cu privire la condițiile atmosferice și de drum, planificați călătoria din timp și asigurați-vă că auoturismul este în stare bună de funcționare.
Nu uitați de politețea rutieră, păstrați-vă calmul în trafic.
Polițiștii rutieri vor fi prezenți în teren pentru fluidizarea traficului și prevenirea evenimentelor rutiere.
Adoptați o conduită responsabilă și preventivă la volan, cu toții dorim să ajungem în siguranță la destinație!  

Protejați-vă proprietatea!
La cumpărături și nu numai, păstrați-vă banii în buzunarele interioare ale vestimentaţiei, supraveghiați-vă în permanenţă genţile şi sacoşele de cumpărături.

Parcați maşina, pe cât posibil, în zonele special amenejate şi iluminate și nu lăsați obiecte de valoare în autoturism.

Asigurați-vă că autoturismul este încuiat iar geamurile autovehiculului nu sunt deschise.

Aveți grijă de locuința dumnevoastră!
În cazul în care plecați din locuința dumneavosatră asigurați-vă că ați încuiat intrarea și ferestrele domiciliului nu lăsați obiecte ce pot fi sustrase în curtea imobilului.

Nu postați materiale pe rețelele de socializare ori bilete în ușă sau mesaje pe robotul telefonc prin al căror conținut să se certifice absența dumneavoastră din locuință.

Totodată, vă reamintim că purtarea măștii de protecție în spațiile închise, în mijloace de transport în comun sau în zone aglomerate, precum și păstrarea distanțării fizice sunt în continuare obligatorii pentru a preveni îmbolnăvirea cu COVID-19.
Polițiștii sunt la datorie în această periodă! În caz de nevoie, nu ezitați să ne cereți ajutorul sau să apelaţi 112 – Apelul Unic de Urgenţă!