Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui vă recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile, să vă interesaţi de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeţi şi să adaptaţi viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

„Chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Avându-se în vedere imediata apropiere a sezonului rece, conducătorii auto sunt obligati, prin lege, atunci când se deplasează pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, să-și doteze autovehiculele cu cauciucuri de iarnă.

Cauciucurile de iarnă sunt fabricate special pentru a face față șofatului în sezonul rece, iar condusul autovehiculelor, în condiții de frig, polei, ninsoare devine riscant, atât pentru autovehicule, cât și pentru viața sau integritatea fizică a participanților la trafic.

Conform Directivei  92/23/CE, pe anvelopele de iarna trebuie să fie aplicate literele „M+S”, „M.S” sau „M&S”. Aceste marcaje sunt obligatorii și în cazul cauciucurilor tip “all season”.

Menționăm faptul că, în legislație, nu este specificată o perioadă anume a anului în care conducătorii auto sunt nevoiți să aibă dotate autovehiculele cu anvelope de iarnă, lanțuri sau alte echipamente antiderapante, obligația fiind impusă de condițiile meteo.

Conform art. 102, alin. 1, pct. 28  din O.U.G. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate, este sancționată contravențional cu o amendă cuprinsă între 9-20 de puncte sau avertisment.

De asemenea, în cazul prezentat mai sus, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia se reţine de către poliţia rutieră, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, cu drept de circulație pentru 15 zile.

Recomandăm conducătorilor auto următoarele activități:

–  să evite acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul poate derapa;

–   să folosească cu precădere frâna de motor atunci când se deplasează pe un carosabil alunecos;

–  să nu efectueze depăşiri riscante;

– înainte de plecare, să se informeze cu privire la condițiile meteo și la starea drumului pe care urmează să conducă;

–  să conducă prudent în perioada sezonului rece;

–  să aibă grijă la adaptarea vitezei la condițiile de drum;

–  să evite drumurile pe timp de noapte sau pe distanțe mari;

–  să utilize corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare și cel de climatizare-dezaburire;

–  să folosească luminile de întâlnire și pe timpul zilei;

–  să păstreze o distanță suficientă față de autovehiculele din fața sau lateralul lor;

–  să folosească, pe cât posibil frâna de motor, când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei”, se arată în comunicatul remis de IPJ Vaslui.

Conduceți cu grijă !

Articolul precedentVIDEO. Emoționant! Retragere cu torțe de ziua Armatei Române la Bârlad
Articolul următorBârlad: Doi copii de clasa pregătitoare, ar fi încercat să bage un coleg cu capul în toaletă!