Polițiștii de investigaţii criminale din Bacău au identificat doi bărbaţi, unul de 28 de ani, din judeţul Vaslui şi altul de 41 de ani,  din comuna Nicolae-Bălcescu, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de însuşirea bunului găsit, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic.

Cei doi ar fi găsit un portofel cu documente și carduri bancare iar, ulterior, ar fi folosit cardurile bancare pentru retragere de numerar, interogare solduri şi cumpărături prin folosirea funcţiei contactless, prejudiciul total cauzat fiind în valoare de 1565 de lei.

La data de 28 mai a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigatii Criminale Bacău au pus în aplicare trei autorizaţii de percheziţie domiciliară, la locuinţe situate pe raza mun. Bacău şi municipiului Huşi, jud.Vaslui , cei doi bărbaţi fiind identificaţi şi conduşi la sediul Poliţiei în vederea audierii.

Totodată cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate mai multe bunuri achiziţionate de bănuiţi, o parte din prejudiciu fiind recuperat.

În cauză s-a dispus măsura reţinerii celor doi pe o perioadă de 24 ore.

Articolul precedentBilanț coronavirus: 265 de cazuri noi și 73 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorUEFA renunţă la regula golurilor marcate în deplasare