Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Vulturești, a fost bătut săptămâna trecută după ce a încercat să intervină într-un conflict izbucnit între doi șoferi. Unul dintre aceștia, vizibil deranjat de intervenția victimei, i-a aplicat mai mulți pumni în zona feței până când acesta a căzut și s-a lovit cu capul de o bordură.

Incidentul s-a petrecut miercuri, 8 ianuarie, în timp ce victima se afla ca pasager într-un autoturism condus de un bărbat județul Bacău. Pe raza localității Buhăiești, au fost depășiți de un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, care prin manevre de șicanare i-a obligat să oprească. Între cei doi șoferi a izbucnit un conflict verbal, moment în care bărbatul în vârstă de 60 de ani a încercat să intervină pentru a aplana disputa. Șoferul care i-a depășit și i-a oprit pe cei doi, s-a arătat iritat de intervenția bărbatul și a început să-l lovească cu pumnii în zona feței. Victima s-a dezechilibrat și a căzut lovindu-se cu capul de o bordură.

Agresorul în vârstă de 43 de ani a fost reținut de polițiști și audiat, în cursul zilei de azi fiind prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, procurorii urmând să dispună luarea unei măsuri preventive.

Articolul precedentUn bărbat din Drânceni a ajuns în arest după ce a dat foc casei tatălui său vitreg
Articolul următorColectarea „selectivă” a deșeurilor la Bârlad! – VIDEO