Fotbalul județean este plin de surprize. S-a întâmplat la Drânceni, la un meci de fază locală din cadrul Cupei României.

FC Ghergheleu a fost pe post de cobai, iar Speranța Drânceni a fost echipa care a ironizat pe toată lumea, fără a ține cont de regulamente și spiritul fair play.

La momentul confruntării dintre cele două echipe, a venit prima surpriză: niciun jucător al gazdelor nu avea legitimație și nici un act de identitate.

Când arbitrul le cere adeverințele medicale, stupoare: doar 7 jucători aveau adeverințe.

”În mod normal trebuia ca ei să înceapă meciul în 7 jucători, dar arbitrii au fost obligați să aștepte, până ce un membru din staff-ul gazdelor a trezit medicul comunei și a venit cu un teanc de adeverințe pentru toată lumea. Că așa e la noi, nu trebuie consultat nimeni. Ironic, cel care a adus adeverințele, ne-a întrebat dacă nu vrem și noi câteva, așa, să le avem la noi”, au comentat oficialii echipei din Ghergheleu.

A început partida, dar și scandalul! Mai întâi, suporterii de la Drânceni s-au legat de jucătorii echipei oaspete. Unul dintre ei a intrat pe teren și a sărit cu pumnul la un jucător de la Ghergheleu.

În partea a doua, un alt suporter l-a bruscat pe unul din arbitrii de linie, nemulțumit că a anulat un gol al gazdelor, pe motiv de ofsaid.

”Nu vrem să exagerăm, dar asemenea specimene ar trebui ținute închise, nu au ce căuta în preajma terenului de fotbal. Dorim totuși să felicităm brigada de arbitri, care deși nu a fost lăsată să își facă treaba, a reușit să ducă meciul până la final și avertizăm viitoarele brigăzi care o să mai calce pe terenul din Râșești: FIȚI TARI! Sperăm ca cei din comisia de disciplină să își facă treaba și să sancționeze asemenea gesturi golănești ale unor personaje dubioase care nu au ce căuta în fotbal. Dacă vreți bătaie, mergeți la box, nu la stadion!”, s-au plâns reprezentanții FC Ghergheleu.

Partida Speranța Drânceni-FC Ghergheleu a fost câștigată de gazde cu scorul de 10-9, la penalty, după ce la finalul timpului regulamentar scorul era de 3-3.

Articolul precedentReținut pentru furturi din autoturisme
Articolul următorSesiunea juniorilor „Vasile Pârvan” Ediţia a II-a, 26 octombrie 2019