Ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) în care se vor decide noile restricții are loc astăzi. Potrivit unor surse, printre propuneri este și interzicerea accesului la locul de muncă în cazul celor care nu sunt vaccinați sau nu au trecut prin boală. Totodată, sunt propuse o serie de restricții de circulație, relatează Realitatea PLUS. 

 

Printre măsurile care s-ar putea lua se numără și cea potrivit căreia certificatul verde ar putrea deveni obligatoriu la locul de muncă, atât la stat, cât și la privat.

Totodată, s-ar putea introduce și măsura potrivit căreia 50% din personal să își desfășoare activitatea fizic la muncă, iar restul de 50% de acasă. Și această măsura ar urma să fie valabilă atât la stat, cât și la privat. 

 

În plus de asta, ar putea fi introduse restricții de circulație, iar între orele 10:00 PM -5:00 AM ar putea fi interzise activitățile agenților economici, măsura urmând să fie valabilă de luni și până duminică. 

În plus de asta, după cum președintele Iohannis a anunțat deja, școlile vor intra în vacanță, începân de luni, 25 octombrie, timp de două săptămâni. 

 

Totodată, masca de protecție redevine obligatorie în toate spațiile. 

În ce țări este OBLIGATORIU certificatul verde

ITALIA – Certificatul verde la locul de muncă este obligatoriu. Italienii care nu prezintă documentul pierd din salariu. Măsura este valabilă atât pentru angajații din sectorul public, cât și din cel privat. Angajații școlilor pot fi suspendați

FRANȚA- Certificatul verde este obligatoriu pentru orice lucrător din sănătate. Sancțiunile pot ajunge până la suspendarea salariului

GRECIA- Vaccinarea este obligatorie pentru toți angajații din sănătate

AUSTRIA- Pașaportul verde este obligatoriu dacă în birou lucrează mai mult de o persoană

RUSIA – Vaccinarea este obligatorie pentru toți cei din domeniile esențiale

Articolul precedentUDMR, mișcare surprinzătoare. Nominalizarea lui Nicolae Ciucă nu e bine privită, dar e acceptată ca soluție provizorie
Articolul următorBilanț negru: peste 92% din decesele Covid din ultima săptămână, înregistrate la persoane NEVACCINATE