Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii i-a dat câștig de cauză președintelui Donald Trump suspendând din motive tehnice, luni, 7 aprilie, interdicţia expulzării de migranţi în temeiul unei legi speciale folosite în timp de război şi care a fost adoptată în anul 1798.

Donald Trump a folosit această lege la mijlocul lunii martie pentru a expulza în El Salvador peste 200 de persoane care au fost prezentate ca presupuşi membri ai unei bande venezuelene.

Ulterior, un judecător federal a blocat orice expulzare de migranţi timp de 14 zile în baza respectivei legi, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la repercusiunile „incredibil de problematice” ale recurgerii la aşa-zisa „Alien Enemies Act” sau „legea inamicilor străini”, potrivit Agerpres.

Apoi, președintele american a cerut demiterea judecătorului James Boasberg, un magistrat federal din Washington, determinând intervenţia Curţii Supreme.

Donald Trump a salutat luni decizia acestui for, care are majoritate conservatoare. El a scris pe rețeaua sa socială Truth Social că este o zi mare pentru justiție în America.

„Curtea Supremă a menţinut domnia legii în ţara noastră, permiţându-i unui preşedinte, oricare ar fi acesta, să ne securizeze graniţele şi să protejeze familiile noastre şi ţara noastră. O zi mare pentru justiție în America”, a transmis Donald Trump.

Curtea Supremă a ridicat restricțiile mai ales din motive tehnice

Curtea Supremă a ridicat restricţiile temporare impuse de judecătorul Boasberg, dar mai ales din motive tehnice, legate de locul unde s-a desfăşurat şedinţa în care acesta şi-a pronunţat decizia: migranţii care intentaseră acţiunea pentru a împiedica expulzarea lor se află în Texas, în timp ce şedinţa a avut loc la Washington.

Cu alte cuvinte, cea mai înaltă instanţă a Statelor Unite ale Americii a lăsat uşa deschisă unor posibile contestări în instanţă ale legalităţii recurgerii la Alien Enemies Act.

Însă, Curtea Supremă a subliniat că străinii care se confruntă cu deportarea în temeiul acestei legi trebuie să poată beneficia de o formă de proces echitabil.

Legea folosită de Curtea Supremă în acest caz a mai fost utilizată doar în timpul războiului anglo-american din 1812, al Primului Război Mondial şi al celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Persoanele reţinute în temeiul Alien Enemies Act trebuie să fie notificate şi pot contesta expulzarea lor”, arată hotărârea Curţii Supreme, care a mai adăugat că „singura problemă este ce instanţă ar trebui să decidă”.

Lee Gelernt, avocat în cadrul influentei organizaţii pentru drepturile civile ACLU, a salutat într-un comunicat menţionarea necesităţii unui proces echitabil drept o „victorie semnificativă”.

Preşedintele John Roberts şi alţi patru judecători conservatori au votat în favoarea anulării deciziei de interzicere temporară a evacuărilor. Alţi judecători au exprimat opinii contrare.

„Preşedintele Statelor Unite a invocat o lege destinată vremurilor de război şi veche de mai multe secole pentru a trimite oameni într-o închisoare de brutalitate notorie şi administrată de o ţară străină”, a notat judecătoarea Ketanji Brown Jackson.

Judecătoarea Sonia Sotomayor şi-a exprimat la rândul ei îngrijorarea cu privire la „o ameninţare excepţională la adresa statului de drept”.

La mijlocul lunii februarie, Donald Trump a desemnat opt carteluri latino-americane drept organizaţii „teroriste”, calificativ care extinde sfera măsurilor aflate la dispoziţia autorităţilor americane care luptă împotriva crimei organizate.

Donald Trump a făcut o prioritate din lupta împotriva imigraţiei ilegale, vorbind de o „invadare” a Statelor Unite ale Americii de către „criminali veniţi din străinătate”.

Articolul precedentEUROPA A AVUT CEL MAI CĂLDUROS MARTIE DIN ISTORIA MĂSURĂTORILOR METEOROLOGICE
Articolul următorDUPĂ 12 ANI DE ACTIVITATE, PRIMUL CÂINE SALVAMONTIST DIN ROMÂNIA IESE LA PENSIE