Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit 75 comprimate de substanţă anabolizantă, ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, fiind ascunse în bagajul personal al unui femei.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, ca pasageră într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria, o femeie C.E., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 62 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi a persoanei, în urma căruia echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în bagajul personal al femeii, cantitatea de 75 comprimate cu substanţă inclusă în lista substanţelor interzise prevăzută în Legea 104/2008.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii substanţelor anabolizante în valoare totală de 120 de lei şi sancţionarea contravenţională a femeii cu amendă în valoare de 33.000 de lei.

Articolul precedentElevii Școlii ”Mihail Sadoveanu” Vaslui și-au sărbătorit patronul spiritual
Articolul următorInfracţiuni la regimul circulaţiei rutiere depistate de poliţiştii de frontieră