Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul privind noua structură organizatorică și statul de funcții al instituției, în urma finalizării procesului de reorganizare internă. Printre cele mai importante măsuri aprobate se numără reducerea numărului de posturi și optimizarea structurii de conducere.
Concret, mai multe funcții de conducere de la comisiile parlamentare au fost transformate în posturi de execuție, cum ar fi cele de consilier parlamentar sau șef birou. De asemenea, a fost redus numărul de secretari generali adjuncți, iar atribuțiile acestora au fost redistribuite. O altă modificare vizează reducerea compartimentelor administrative, pentru a eficientiza circuitul decizional.
Potrivit hotărârii, toate aceste ajustări vor conduce la o reducere a cheltuielilor de personal cu peste 25 de milioane de lei.
Sursa: Newsinn