Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care conducea un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept.

 

În data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 10.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Râşeşti, un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și o remorcă, condus de un bărbat cu cetățenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani. 

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, s-a constatat că bărbatul care conducea ansamblul rutier este posesorul unui permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv. 

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentROMÂNIA ÎN REALITATE: invitat ADRIAN CUCULIS, avocat
Articolul următorMinistrul Sănătății anunță testare pentru coronavirus în școli, după 8 februarie