În trei intersecții din municipiul Bârlad, au început lucrările de fluidizare a traficului rutier. Este vorba despre supralărgirea străzii Lirei, la intersecția cu Bulevardul Primăverii, la intrarea în sensul giratoriu din zona „Gura Leului” și a străzilor Constantin Hamangiu (Zona BCR) și Mihail Kogălniceanu (Zona „Crolux”), la intersecția cu Bulevardul Republicii.

„Pe străzile Hamangiu și Kogălniceanu, la intrările pe Bulevardul Republicii, unde sunt amplasate semafoare de culoare verde intermitent pentru direcția dreapta, accesul auto se făcea foarte anevoios. La fel și la pătrunderea în sensul giratoriu de la Gura Leului, de pe strada Lirei. Prin urmare, am decis supralărgirea celor trei artere pentru fluidizarea traficului care are valori mari în cele trei zone. Răspundem astfel solicitărilor venite din partea conducătorilor auto, care au reclamat că se confruntau cu blocaje tot mai dese. Evident, dacă vor mai apărea situații similare vom avea în vedere și alte supralărgiri, care se vor face în paralel cu reamenajarea trotuarelor, pentru siguranța pietonilor”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Cele trei supralărgiri vin în completarea unui plan mai amplu de fluidizare a traficului rutier din Bârlad pus în aplicare de actuala administrație a municipiului. Acesta a presupus redimensionarea și modernizarea mai multor trotuare, precum și înființarea unor străpungeri de artere pentru eliminarea ambuteiajelor și crearea unui acces facil la principelele căi rutiere.

Articolul precedentNoua senzație de la FCSB vine dintr-o comună de lângă Bârlad
Articolul următorAstronomul Vîntdevară LOVEȘTE din nou! Fotografie în PREMIERĂ: galaxii aflate la 35 de milioane de ani lumină, fotografiate de la Observatorul Astronomic din Bârlad