În ultima perioadă, polițiștii s-au confruntat cu o serie de încălcări ale prevederilor legale aplicabile în ceea ce privește ordinul de protecție sau hotărârile instanțelor judecătorești, încălcări care au determinat luarea unor măsuri preventive.

Relevante în acest sens sunt următoarele cazuri instrumentate de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Huși:

La data de 02 iulie a.c., Poliția Municipiului Huși a fost sesizată, prin apel 112, de către o femeie în vârstă de 44 de ani, din comuna Bunești-Averești, județul Vaslui, cu privire la faptul că fostul concubin, în vârstă de 55 de ani, din aceeași localitate, a încălcat prevederile ordinului de protecție, folosind diferite pretexte pentru a intra în contact cu victima. În ciuda faptului că bărbatului i s-a interzis să aibă orice contact, inclusiv telefonic cu persoana vătămată și să păstreze o distanță de minim 100 de metri de imobilul acesteia, agresorul a  pătruns în locuința concubinei sale, agresând-o fizic. În urma săvârșirii infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești, bărbatul a fost reținut, ulterior fiind prezentat Judecătoriei Huși, care a emis un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.


La data de 08 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Huși au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie de 45 de ani, din comuna Duda-Epureni, județul Vaslui, despre faptul că a fost alungată din locuință de către soțul său, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din aceeași localitate. Organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că bărbatul a încălcat ordinul de protecție emis în luna martie, prin care a fost dispusă evacuarea sa din locuință, obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de soția și cele două fiice minore, precum și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic sau prin orice alt mod, cu acestea. Împotriva sa a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, bărbatul fiind ulterior prezentat Judecătoriei Huși, cu propunerea de arestare în cauză fiind emis mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.


La data de 19 august a.c., Poliția Municipiului Huși a fost sesizată și în cazul unei femei în vârstă de 42 de ani, din comuna Dimitrie Cantemir, județul Vaslui, care a fost agresată fizic de un bărbat în vârstă de 41 de ani, cu care aceasta se afla într-o relație de concubinaj. În urma verificării celor sesizate, s-a impus emiterea unui ordin de protecție pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie. Întrucât bărbatul a încălcăt în mod repetat prevederile ordinului de protecție emis și a săvârșit infracțiunile de violare de domiciliu, amenințare și lovire sau alte violențe, împotriva sa a fost dispusă măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, el fiind ulterior prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Prin urmare, ordinul de protecție pledează pentru siguranța și protecția victimelor violenței domestice, iar încălcarea, de către agresori, a prevederilor legale are consecințe grave asupra libertății acestora.

Articolul precedentŢigări de contrabandă, confiscate la frontieră
Articolul următorVideoconferință M.A.I. – începerea anului școlar în condiții de siguranță pentru copii