Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad – Biroul de Investigații Criminale au reținut un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Bârlad, județul Vaslui, pentru nerespectarea hotărârii judecătorești, respectiv a prevederilor ordinului de protecție emis împotriva sa.

La data de 14 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie în vârstă de 41 de ani, din Bârlad, cu privire la încălcarea prevederilor ordinului de protecție de către fostul concubin al acesteia.

Astfel, de la data emiterii ordinului de protecție (20 iunie a.c.), bărbatul în vârstă de 41 de ani, din Bârlad, a comis patru infracțiuni de nerespectare a hotărârii judecătorești emise de Judecătoria Bârlad. Acesta s-a apropiat la mai puțin de 100 de metri de fosta sa concubină sa și i-a adresat amenințări.

În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat în data de 14 iulie a.c., pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, acesta să fie prezentat Judecătoriei Bârlad, pentru a fi dispusă o măsură preventivă.

Articolul precedentNoi medici la Spitalul Județean de Urgență Vaslui
Articolul următorAmenzi de peste 58 000 de lei, aplicate comercianților din Bârlad și zonele limitrofe