Sfârșit tragic pentru un bârlădean care a mers în această dimineață în piața Sf. Ilie din localitate și s-a așezat la o masă pentru a mânca câțiva mici. Bărbatului i s-a făcut rău, iar cei din jur au chemat ambulanța.

Bârlădeanul, în vârstă de aproximativ 55-60 de ani, a mers în această dimineață la una din terasele binecunoscute de localnici unde se servesc produse din carne la grătar și și-a comandat câțiva mici. La un moment dat, bărbatul s-a ridicat, a făcut câțiva pași și s-a prăbușit la pământ.

Medicii de pe ambulanță l-au găsit în stop cardio-respirator și au început imediat manevrele de resuscitare. Salvatorii au găsit căile respiratorii blocate de un bol alimentar (n.r. – mic).

După mai bine de 45 de minute de manevre de resuscitare, echipajul medical a declarat decesul bârlădeanului.

În cauză, s-a declanșat o anchetă, corpul bărbatului fiind transportat la IML pentru efectuarea necropsiei. Medicii legiști urmează să stabilească dacă decesul a survenit prin asfixie mecanică (înec cu alimente) sau dacă bârlădeanul a suferit un stop cardiac.

Articolul precedentAleile parcului „V.I. Popa” din Bârlad, acoperite cu dale
Articolul următorIată punctele de ajutor/distribuție a apei potabile pentru perioada caniculară, în Bârlad