Poliţiştii ieşeni, sub coordonarea procurorilor, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore.
 
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
 
Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că un bărbat de 39 de ani ar fi sustras 180.000 lei dintr-o locuinţă din judeţul Vaslui, iar la data de 10 martie a.c. ar fi încercat să sustragă bunuri dintr-o locuinţă din judeţul Vrancea.
 
De asemenea, din cercetările efectuate a rezultat că acesta ar fi condus un autoturism, pe raza municipiului Paşcani, fără a deţine permis de conducere.
 
În cadrul dosarului penal, la data de 22 martie a.c., poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare, pe raza comunei Moţca.
 
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul cercetat pentru furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.
 
La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani, iar activităţile au beneficiat de sprijinul Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Iaşi, Brigăzii de Operaţiuni Speciale Iași şi Serviciului de Acţiuni Speciale Iaşi.

Articolul precedentBilanț coronavirus 23 martie: 6.149 de cazuri noi și 174 de decese
Articolul următorCulisele statului paralel, ora 18:00 – Tepro Iași, o altă privatizare eșuată în România post-decembristă