Polițiștii de frontieră din Vama Albița au amendat la sfârșitul săptămânii trecute, doi bărbați cu câte 33.000 de lei fiecare, după ce au găsit la control în bagajele lor substanțe anabolizante în valoare de 2.600 de lei.

Cei doi bărbați călătoreau în mijloace de transport diferite și s-au prezentat în punctul de trecere al frontierei Albița pentru a intra pe teritoriul țării noastre. În urma controalelor efectuate în bagajele celor doi, polițiștii au descoperit 300 de comprimate și 25 de fiole cu substanțe incluse pe lista substanțelor interzise.

Bărbații, un cetățean italian (36 de ani) și un cetățean român (26 de ani) au fost amendați, iar substanțele au fost reținute de polițiștii de frontieră.

Articolul precedentPrins la braconaj, beat la volanul unui autoturism neîmatriculat, fără a avea permis de conducere
Articolul următorContract de 11 milioane de lei pentru asfaltarea a 20 de străzi din Bârlad