Prin Dispoziția șefului Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui din data de 4 iunie a.c., față de un agent de poliţie, Marius Stan (din Bârlad), din cadrul Poliției orașului Murgeni a fost aplicată sancțiunea “destituirea din poliție” prevăzută de art. 58 alin. (1) lit. „e” din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

În sarcina polițistului s-a reținut săvârșirea următoarelor abateri disciplinare:

  1. abaterea prevăzută de art. 57, lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, respectiv „comportarea necorespunzătoare, (…) în societate care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei”; și
  2. 57 lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, respectiv “încălcarea normelor privind confidenţialitatea activităţii desfăşurate”.

La stabilirea sancțiunii au fost avute în vedere atât activitatea desfăşurată anterior (sancțiunile disciplinare aplicate polițistului în decursul activității), cât și împrejurările în care au fost săvârşite aceste ultime abateri disciplinare, consecinţelor acestora și a gradului de vinovăţie al poliţistului.

Poliţistul sancţionat poate formula contestaţie împotriva sancţiunii disciplinare, în termen de 10 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă. Contestația se depune la secretariatul unităţii conduse de persoana în drept care a dispus sancţiunea disciplinară și va fi înaintată şefului unităţii ierarhic superioare, competent, potrivit legii, să soluționeze această cale administrativă de atac.

De asemenea, în condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, poliţistul sancţionat se poate adresa instanței competente să exercite controlul de legalitate și temeinicie al actului administrativ, Tribunalul Vaslui – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.

Articolul precedent100% TU DECIZI! Cătălin Cherecheș: primarul, mama și donația de 1,5 milioane de euro
Articolul următor100% TU DECIZI! Lia Olguța Vasilescu, karatista iute la mânie. Arestată preventiv pentru mai multe infracțiuni