Joi, 21 ianuarie a.c., ora 20:20, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși din cadrul Poliției Municipiului Huși, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 248B, în localitatea Crețești, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vrancea, condus de către un bărbat de 31 de ani, din Soveja, județul Vrancea.

 Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând astfel o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Huși, în vederea recoltării de probe biologice.

 În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentUn vasluian a încercat să-i păcălească pe polițiști că are permis de conducere. Ce a pățit bărbatul
Articolul următorCulisele statului paralel | Cum a fost CĂPUȘATĂ compania Transgaz – legăturile cu Grupul de la Monaco și foști ofițeri ai SRI. Ziariști, plătiți să asigure liniștea șefilor