Temperaturi ridicate în acest weekend în România, caniculă local în sud și sud-vest, pe fondul consolidării unui regim anticiclonic peste aproape întreaga Europa, coroborat cu un val de aer tropical dinspre nordul Africii via Anatolia.

La această oră în sud-estul Banatului și în sud-vestul Olteniei se vor semnala în mod local unele averse slabe de ploaie însoțite de descărcări electrice, astfel de fenomene urmând să se înregistreze, în mod izolat, în cursul după-amiezii în sud-vest și în zonele de deal și de munte.

Pe arii extinse în regiunile sudice și estice vremea va fi caniculară.

Termometrele vor înregistra temperaturi maxime de 35-38 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități.

În jumătatea de sud a țării local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în jurul a 55 km/h.

Până la ora 20:00 este în vigoare o avertizare Cod galben de caniculă şi intensificări ale vântului, valabilă în  municipiul Bucureşti şi judeţele Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu.

În Dobrogea, sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei și local în Oltenia nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime ce nu vor coborî sub 20 de grade Celsius.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 28 și 33 de grade Celsius în Transilvania și în Maramures, 30-35 de grade în Banat și în Crișana, 32-37 de grade în Oltenia, Muntenia și vestul Dobrogei și 30-35 de grade în estul Dobrogei și în Moldova.

În București, vremea va fi caniculară după orele amiezii.

 

Articolul precedent100% TU DECIZI! Pasztor Sandor, prins la pescuit în stare de urgență. Pe șeful CJ Bihor îl doare în cot de pandemie
Articolul următorBilanțul total al infectărilor a trecut de 60.000 la nivel național