Polițiștii vasluieni au probat activitatea infracțională a doi bărbaţi care au înşelat prin intermediul unor anunțuri de mică publicitate mai multe persoane din țară.
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Vaslui efectuează cercetări față de doi bărbați, cu vârste de 20 și 26 de ani, care domiciliau fără forme legale în municipiul Râmnicu-Vâlcea, județul Vâlcea, bănuiți de comiterea a 13 infracțiuni de înșelăciune.
Polițiștii au stabilit faptul că, în perioada iulie-octombrie 2018, bărbații au înșelat 13 persoane, din mai multe județe ale țării. Aceștia postau pe un site de anunțuri de mică publicitate vânzarea de utilaje agricole, la prețuri sub nivelul pieței. În momentul în care erau contactați pentru vânzarea produselor, cei doi bărbaţi solicitau celor interesați plata unui avans, prin virament bancar. După virarea banilor, bărbații invocau diferite motive pentru care nu trimiteau utilajul, iar ulterior nu mai răspundeau la telefon.
Prejudiciul stabilit prin comiterea faptelor este de aproximativ 180.000 de lei.
Una din persoanele prejudiciate este un bărbat din municipiul Vaslui, care a fost înșelat prin această metodă cu suma de 32.600 de lei.
„În ziua de 01 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui, în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției Municipale Râmnicu-Vâlcea, au efectuat o percheziție într-un imobil din municipiul Râmnicu-Vâlcea, unde cei doi bărbați locuiau fără forme legale. Cu această ocazie au fost ridicate în vederea confiscării mai multe telefoane, cartele telefonice, laptopuri și sume de bani.
Cei doi bărbați au fost reținuți pentru o perioadă de 24 ore, iar în data de 03 noiembrie a.c. instanța de judecată a dispus față de aceștia măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile”, precizează reprezentanții IPJ Vaslui.
Pe parcursul cercetărilor, polițiștii vasluieni au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
Polițiștii vasluieni efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi bărbați.