Ionuț Marian Zuzuleac, un vasluian în vârstă de 25 de ani, a fost trimis de către judecătorii băcăuani în arest preventiv pentru mai multe furturi comise pe raza județului Bacău. Prejudiciul comis de el se ridică la peste 200.000 de lei.

În momentul reținerii lui de polițiștii din Bacău, Ionuț Zuzuleac avea asupra sa până și „uneltele” pe care le folosea la spargeri. Suspectul este acuzat de mai multe furturi din locuințe. De fiecare dată modul de operare era același: urmărea victimele, le cunoștea programul, aștepta ca proprietarii să plece, apoi intra în casa liberă.

Zuzuleac a dat cea mai grea lovitură la vila din Săucești a unei avocate din Bacău de unde a furat bani, ceasuri și telefoane în valoare de aproximativ 25.000 de euro.

Ionuț Zuzuleac este recidivist, având la activ un cazier foarte bogat, încă din perioada minoratului. Ultima dată el a fost eliberat din penitenciarul Vaslui după ce a fost condamnat la 3 ani și șase luni, tot pentru furt calificat.

În timpul detenției, spun anchetatorii, Zuzuleac nu a stat degeaba și a făcut și aici rost de bani. Mai exact a reclamat la CEDO condițiile grele din pușcărie. A câștigat procesul și Curtea Europeană a decis să i se acorde despăgubiri de 18.000 de euro. Statul român a făcut recurs, iar în urma sentinței definitive despăgubirile au scăzut la 2.600 de euro.

Articolul precedentAcoperișul unui bloc din Huși, smuls de vântul puternic
Articolul următorMedicamente găsite de polițiști și restituite proprietarului