Leonard Bibirig a ținut să-și felicite jucătorii, după calificarea CSM-ului Vaslui în sferturile Cupei României.
Antrenorul vasluienilor consideră că echipa sa a fost cea mai bună, iar calificarea este pe deplin meritată.
”Vreau să felicit jucătorii pentru victoria din meciul de astăzi. Mulțumim publicului, care a venit în număr mare la sală și, nu în ultimul rând, celor care ne sprijină financiar, aici mă refer la Consiliul Local și la domnul primar. Avem toate condițiile necesare pentru sportul de performanță. Încercăm ca de la lună la lună să ne îmbunătățim jocul, atât colectiv, cât și individual. Sperăm ca la anul pe timpul acesta să fim în Liga Națională. Nu ne va fi ușor, dar vom depune toate eforturile și multă muncă, pentru a ne atinge obiectivul”, a spus Leonard Bibirig.
Luni, 10 decembrie, CSM Vaslui își va afla adversarul din sferturile Cupei României, meci programat pe 15 decembrie, într-o singură manșă.