Bârladul pare a fi un oraș scăpat de sub control de forțele de ordine care se văd neputincioase în fața unor răfuieli în plină stradă, de multe ori în plină zi, între mai multe grupări de sportivi și interlopi. Nimic nu pare a-i speria pe bătăuși, care stârnesc conflicte din ce în ce mai violente în locuri publice.

În ultimii trei ani, oamenii legii au reușit cu greu să țină sub control conflictele între bandele de cartier și unele grupări de sportivi foarte bine structurate, care s-au războit pe străzile din municipiu. Parada cu dubele care au adus „luptătorii” la audieri însoțiți de mascați n-a avut efectul scontat pentru că aceștia au recidivat de fiecare dată, câmp de bătaie fiindu-le, pe rând, Piața Centrală, barurile din zona Gării sau chiar holurile compartimentului Unității de Primiri-Urgențe din cadrul spitalului bârlădean.

Surse din poliție spun că aceste grupări devin tot mai periculoase și pentru că s-au constituit, care mai de care, în Cluburi și Asociații Sportive, reușind în acest fel să treacă pe „statele de plată” bătăușii de cartier. Cei care conduc aceste cluburi au avut grijă ca pentru „protecție” să lege prietenii cu nume cunoscute din poliție, jandarmerie… Nume care au ieșit la iveală după ce în presa locală au apărut informații conform cărora polițiștii se împrumutau cu sume mari de bani, pe termen lung, de la interlopii implicați în anchete pentru fraude bancare.

Ultimul scandal sonor este cel legat de agresarea unui antrenor al unui club sportiv din localitate, din luna aprilie a acestui an, agresat chiar în fața locuinței sale de mai mulți indivizi. Pe surse, s-a vehiculat că atacul a venit de la o gașcă rivală și că negreșit, apropiații agresatului vor avea grijă să reacționeze, plătind cu aceeași monedă.

În urmă cu două săptămâni, pe străzile din localitate a ieșit la suprafață un alt conflict. Se pare că două grupări care sunt în „război” de mai mult timp, s-au urmărit în trafic și s-au atacat reciproc cu bâte și spray-uri lacrimogene. Doi dintre protagoniști au ajuns ieri în arestul IPJ Vaslui, după ce Tribunalul Vaslui le-a revocat măsura controlului judiciar impusă de magistrații bârlădeni și le-a emis mandate de arestare pentru o durată de 30 de zile.

Încă nu se știe dacă și alte două incidente petrecute noaptea trecută, (5 spre 6 august), sunt legate tot de disputa dintre cele două grupări.

Un autoturism marca Volkswagen, parcat în lateralul Muzeului „Vasile Pârvan”, a fost  ținta unor indivizi necunoscuți care i-au spart toate geamurile, inclusiv oglinzile laterale. De asemenea și anumite componente metalice au fost îndoite de loviturile aplicate cel mai probabil cu răngi metalice.

Locatarii unui bloc din imediata vecinătate a parcării respective spun că în toiul nopții au auzit zgomote pe scara de bloc, prima dată în jurul orei 03:00 și apoi la ora 05:00. Când unul dintre vecini a deschis ușa pentru a vedea ce se întâmplă, a văzut că ușa metalică de alături avea semne vizibile de lovituri aplicate mai mult pe mijloc.

„În cauză s-a deschis un dosar pentru infracțiunea de distrugere. Polițiștii efectuează cercetări pentru a identifica persoanele care se fac vinovate de infracțiune. În acest moment nu există o plângere și pentru o ușă metalică distrusă”, ne-a precizat Silvia Manta, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.

Oamenii care locuiesc în zonă se tem să facă speculații pe tema celor două incidente produse azi noapte și sunt rezervați în privința asocierii acestora cu scandalul din urmă cu două săptămâni, când unui alt autoturism marca Volkswagen i s-au spart geamurile după ce a fost șicanat în trafic și blocat pe o alee dintre blocurile din apropiere.

Articolul precedentPermis de conducere fals descoperit de poliţiştii de frontieră vasluieni
Articolul următor6 hoți de cupru trimiși în arest după ce au furat 600 de metri de cablu al unei firme de telecomunicații