Zeci de mii de persoane, părinţi, copii, bunici şi pasionaţi ai transportului public au participat la activităţile organizate în Săptămâna Europeană a
Mobilităţii 2024, a anunţat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).

De altfel, numai duminică mii de persoane, de toate vârstele, au vizitat vehiculele expuse în trei puncte din Capitală de TPBI şi partenerii săi.

 


În Parcul Regele Mihai I (intrarea din Piaţa Charles de Gaulle), STB SA a expus două troleibuze istorice (Rocar 412EA şi Rocar 812EA), fiind prezentate şi alte soluţii de mobilitate, dar şi activităţi interactive educative ale reprezentanţilor Poliţiei Rutiere şi Jandarmeriei Române. Cei prezenţi s-au putut plimba cu trotineta sau cu bicicleta şi au admirat câinii dresaţi, precum şi caii împodobiţi ai jandarmilor călare.

 

„Un mare succes l-au avut autobuzele de pe mai multe linii care i-au purtat pe cei interesaţi către puncte istorice şi de agrement din Bucureşti şi judeţul Ilfov. De la intrarea în Parcul Regele Mihai I au funcţionat: linia 701, către Palatul Brâncovenesc (cu autobuze electrice Karsan e-ATA 12m); linia 702, pe ruta Parcul Regele Mihai I – Piscu Muzeul Atelier (cu autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid); linia 703: Parcul Regele Mihai I – Mănăstirea Pasărea (cu autobuze VDL Berkhof Ambassador); linia 704: Parcul Regele Mihai I – Mănăstirea Sitaru (cu autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid). Linia 700, cu autobuze electrice ZTE Granton a asigurat legătura cu Gara de Nord”, se precizează în comunicatul TPBI.

 

În această zonă au fost organizate două expoziţii, una cu implicarea CFR, a Autorităţii pentru Reformă Feroviară şi a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, iar cealaltă cu colaborarea STB SA.

 

În Gara de Nord, Salonul regal a fost deschis la cererea publicului, între orele 10:00 – 14:00, aici putând fi vizitată o expoziţie tematică specifică transportului pe şine.

 

De asemenea, Muzeul CFR a fost deschis publicului larg, iar la linia 13 au fost expuse trenul Alstom Coradia, cea mai nouă şi modernă achiziţie, şi Locomotiva LEMA modernizată. Trenul Prezidenţial, expus la linia 14, s-a bucurat şi el de foarte multă atenţie din partea publicului, a precizat sursa citată.

De la linia 12 au plecat primele curse demonstrative ale Trenului Metropolitan, pe relaţia Gara de Nord – Gara Obor (patru plecări de la Gara de Nord şi patru plecări de la Gara Obor).

 

Tot la Gară, au fost expuse parcaje supraetajate şi rastele pentru biciclete, ca o manifestare a inter-modalităţii în transportul public de călători.

 

„Pe Bulevardul I. Ghe. Duca, STB SA a expus trei tramvaie de epocă (Thomson, tip P şi Simmering), acestea fiind deliciul celor mici, care se bucurau când trăgeau clopoţelul vechi de avertizare al vehiculelor. Din aceeaşi staţie, patru tramvaie au circulat pe două trasee speciale, asigurând legătura între Gara de Nord şi Depoul Victoria, precum şi între Gara de Nord şi GaraObor. Astfel, pe linia 58 (Gara de Nord – Gara Obor) vor circula tramvaiele Tatra T4R, iar tramvaiele Rathgeber şi EP/V3A, pe linia 59 (Gara de Nord – Depoul Victoria). Tot de aici vor pleca troleibuzele Ikarus 415T pe linia 75 (Gara de Nord – Depoul Vatra Luminoasă), marcând 75 de ani de la prima linie de troleibuz din Capitală”, se mai arată în comunicat.

AGERPRES

Articolul precedentMINISTERUL EDUCAŢIEI A PUBLICAT CALENDARUL PENTRU EXAMENUL NAŢIONAL PENTRU DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
Articolul următorMINUTUL DE ENERGIE. DE CE ROMÂNIA IMPORTĂ CEA MAI SCUMPĂ ENERGIE DIN EUROPA, DEȘI AVEM REZERVE NATURALE CÂT SĂ DĂM ȘI ALTORA