O parte dintre elevii vasluieni au ținut să marcheze Ziua Mondială a Educației prin sport.

În sala de sport a Colegiului Național ”Cuza Vodă” Huși și-au dat întâlnire echipele de handbal băieți de la instituția liceală hușeană și Școala ”George Tutoveanu” Bârlad.

Jocul a avut caracter amical, iar copiii au oferit un spectacol handbalistic de calitate.
”Am onorat invitația celor doi profesori de sport, care încearcă să promoveze handbalul în rândul copiilor. Mă bucur să văd atâțea elevi dornici de mișcare. Ar trebui ca noi, adulții, să avem asemenea preocupări și să încurajăm copiii să facă sport. Sincere felicitări pentru inițiativă”, a spus prefectul Eduard-Andrei Popica.
În afară de bucuria de a face mișcare, copiii au legat prietenii, iar profesorii de la cele două unități de învățământ au promis că vor mai organiza asemenea evenimente.

Articolul precedentLaureații premiului Nobel pentru literatură au ajuns la Vaslui
Articolul următorEducația, subiect de discuție pentru elevii Școlii ”Elena Cuza” Vaslui