La un an distanță de când Bârladul era zguduit de vestea că un bărbat de 43 de ani și-a abuzat fiica minoră în vârstă de 15 ani, timp de aproape 2 ani, în această dimineață un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă a fost solicitat la Penitenciarul Vaslui acolo unde făptașul era încarcerat.
Se pare ca bărbatul, Vasilică Ichim, n-a mai suportat condamnarea de 8 ani pe care magistrații i-au aplicat-o pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra fiicei minore, iar faptul ca pe durata detenției soția sa a obținut divorțul i-a pus capac.
Judecătorii i-au interzis de asemenea sa se apropie de fiica sa la mai puțin de 20 de metri, pe o durata de 5 ani.
Reamintim că Vasilică Ichim (43 de ani) a fost reținut pe 21 mai 2020 de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru faptul că bărbatul și-ar fi violat fiica minoră în vârstă de 15 ani, timp de aproximativ doi ani. Minora ar fi ținut totul sub tăcere de frica amenințărilor tatălui care i-ar fi spus că o va omorî pe ea, pe mama sa și că apoi își va lua zilele și el.
Totul a ieșit la iveală după ce mama fetei a descoperit în telefonul soțului mesaje „nepotrivite” adresate fiicei minore în vârstă de 15 ani. Femeia a mai bănuit în trecut că apropierea acestuia față de copilă era destul de nefirească, însă Vasilică Ichim a negat totul.
Vasilică Ichim s-a spânzurat în această dimineață, însă echipajul SMURD trimis la fața locului a reușit să-l resusciteze.
„În această dimineață, un echipaj SMURD a fost solicitat la Penitenciarul Vaslui în urma tentativei de suicid a unui bărbat de 44 de ani. Acesta intrase in stop cardio-respirator cand a ajuns echipajul de pe ambulanta TIM, dar a răspuns la manevrele de resuscitare și a fost transportat la Spitalul Clinic judetean de urgențe Vaslui”, au declarat reprezentanții ISU VASLUI.
Sursa: Realitatea de Vaslui